Monica Bolocan

Lucrez cu adulți și vârstnici la granița dintre neurologie și psihologie: acolo unde o suferință a creierului se vede în memorie, în atenție, în limbaj, în capacitatea de a-și organiza ziua.

Evaluarea neuropsihologică este, practic, o măsurare. Pe lângă întrebarea „vă e greu să vă amintiți?”, testez memoria, atenția, viteza de procesare, limbajul, funcțiile executive și abilitățile vizuo-spațiale cu probe standardizate, apoi compar rezultatele cu normele pentru vârsta și nivelul de educație al persoanei. Diferența dintre o îmbătrânire normală și un proces patologic se vede aproape întotdeauna în acest profil, nu într-o singură cifră.

În practica mea, cele mai frecvente motive de adresare sunt suspiciunea de demență, deteriorarea cognitivă după un accident vascular cerebral sau un traumatism cranio-cerebral, monitorizarea cognitivă în epilepsie, scleroză multiplă, boala Parkinson, tumori cerebrale și encefalopatii, precum și acuzele de atenție și memorie fără un diagnostic stabilit. În aceste situații, oboseala, depresia, anxietatea sau tulburările de somn pot imita foarte convingător o boală neurologică.

Lucrez în echipă cu medicii curanți. Un raport neuropsihologic bun nu înlocuiește diagnosticul medical, ci îl completează cu date pe care imagistica și analizele nu le pot da: cât de mult este afectată funcționarea reală a persoanei și ce se poate face concret în privința ei.